A înnebunit Moș Crăciun?

O bufnitură scurtă îl făcu să tresară. Întinse mâinile dar era prea târziu. O clipă de neatenție? Se poate spune și așa ... Privi în jur să vadă dacă a auzit cineva zgomotul. Nu fusese prea puternic dar lui i se păruse de-a dreptul catastrofal.
Încet-încet își reveni și continuă magica misiune tot mai rapid în mișcări până o încheie cu un oftat de ușurare. Imediat după aceea făcu stânga-mprejur, hotărât să plece. Se opri însă brusc când observă în fereastră privirea dojenitoare a fidelului său tovarăș: doi ochi mari, umezi și serioși, dezaprobau ce vedeau în încăpere. Dar aceasta aduse doar o clipă de ezitare pentru el, căci porni imediat spre ieșire ca și cum nimic dreosebit nu s-ar fi întâmplat.Ajuns în gerul de afară își trase nasul și zise scurt:
-Să mergem!
-Da? veni întrebarea cu ironie.
-Păi, ce altceva mai am de făcut?
-Sacul ... se auzi un mârâit printre dinții lați.
Roșu la față, mai roșu decât de obicei, se întoarse să ia sacul uitat sub brad. Ajuns înapoi în sanie nu spuse decât ”Cu viteză înainte!” și își înfipse cu ciudă barba în piept.
-Ei, îmi dai voie să spun câteva cuvinte?
-Ai tot vorbit în seara asta. Ce rost ar avea să te opresc acum, Rudolf?
Renii alergau cu seriozitate dar urechile le erau ciulite la vorbele conducătorului lor, care trăgea mai tare decât toți la un loc.
-De când ne cunoaștem? De peste o mie de ani. În peste o mie de Nopți ale Ajunului am făcut minuni pentru copiii cuminți de pretutindeni. Dar niciodată nu am văzut așa grozăvie ca în noaptea aceasta.
-Rudolf, rolul tău este să ...
-Știu, știu, să trag din răsputeri la sania ta dar nu uita că în toată această vreme ți-am fost și cel mai apropiat sfetnic. Așa că mă simt obligat să aflu ce se întâmplă: de ce atâta grabă? Ne aleargă cineva? Nu, nici vorbă. Ai făcut vreun pariu? N-ai avea cu cine. De când a fost lăsat doar în sandale, ghidușul de Sf. Petru s-a făcut băiat cuminte. Ce-ar mai putea fi? Ah, poate dorești să dobori cu noi vreun record de viteză! Dar ce rost ar avea, când știm amândoi că de câteva sute de ani ții pitit la naftalină Covorul Magic, cu care ai putea prinde viteză ori de câte ori poftești. Ce să fie atunci? Pentru ce atâta grabă? Mie poți să-mi spui.
-Eu cred că am ajuns la o nouă destinație și e timpul să coborâm. Dar mai cu vlagă, băieți, mai cu vlagă, că doar nu o facem pentru prima oară!
Nici nu ajunse sania bine pe zăpadă, că Moșul se avântă cu sacul în spate. Găsi ușa deschisă, așa că nu mai pierdu vremea cu tradiționalul, dar atât de incomodul coborât pe horn și, în doi timpi și trei mișcări, se și afla sub bradul gata împodobit.
-Moș Crăciun, bine ai venit la noi!
-Ah, bată-te să te bată norocul, ce m-ai speriat, zise Moșul ținându-se de piept. Mai am eu vârsta pentru astfel de glume? De nu eram deja, aș fi albit acum!
-Iartă-mă, Moș Crăciun, se auzi glasul din întuneric.
-Nu-i nimic. Am crezut că este vreunul dintre copiii tăi. Dar până la urmă, ce cauți aici? Ce, numai copiii trebuie să doarmă în Noaptea de Ajun?
Bărbatul tăcu rușinat. Încântat de rezultat, Moșul se grăbi spre ieșire. Dar după câțiva pași se opri.
-Hei, ce este cu lumina aceea slabă care vine de lângă fereastră?Inima Moșului începu să bată tot mai tare iar respirația îi deveni un gâfâit greoi.
-Este un calculator pornit, Moșule. De aceea m-ai găsit la ora aceasta ...
-Nu-mi spune că ai și net, zise el îndreptându-se spre lumină cu brațele întinse. Înainte de a mai primi vreun răspuns, Moș Crăciun se și afla instalat confortabil în fața calculatorului. Cu mâinile înfrigurate tastă cuvintele magice și ...
-Nu se poate! La dracu’!! Pardon, vroiam să spun ”fir-ar să fie!”, Doamne iartă-mă! Dar, totuși, treisprezece atacuri simultane și toate de la membrii aceluiași trib? Ah, sunt terminat!!! În douăzeci de secunde mă vor lovi!
Gazda se aplecă peste umărul lui Moș Crăciun.
-Moșule, joci Triburile?
-Da ... mai bine zis am jucat. Atacurile astea mă vor lăsa fără sate. Cât m-am grăbit și tot degeaba ... Cât pe ce să stric și Noaptea de Ajun ...
-Bine, dar ...
-Ce-i asta? se miră Moș Craciun citind rapoartele.
-Aceste atacuri sunt de fapt simple vizite de prietenie, pentru că a fost instaurată Pacea de Sărbători!
Câteva minute mai târziu Moș Crăciun ieșea din casă fără grabă și cu un zâmbet larg pe față.
-Dacă ai fi vorbit cu mine ți-aș fi spus despre Pacea de Sărbători, îi șopti Rudolf la ureche.

CRĂCIUN FERICIT!
si
LA MULȚI ANI!

Să mai scriu aici?

La ce bun dacă tot nu citește nimeni! Ce-i drept, nici nu mi-am promovat blogul, or ”reclama e mama comerțului”, dar chiar și așa, tristețea mea e destul de mare. Așa că voi fi mai reținut de-acum încolo când va veni vorba unde mai scriu. Prefer să scriu în caietele mele, doar pentru mine, decât să scriu în neant și să aștept o reacție ce nu mai vine.
Nu spun adio. Demonul care zace în mine tot speră și visează, așa că nu e exclus să mă mai întorc din când în când la această adresă și să mai las câteva rânduri.
P.S. Nu știu de ce, poate doar pentru că așa îmi vine, dar iată, îmi voi lăsa aici adresa de mail: egorabgar@gmail.com
Baftă, oameni buni!

Românii ...

"Românii din moşi-strămoşi sunt ferm convinşi că ei sunt cei mai deştepţi şi cei mai şmecheri dintre traci."

(Paul Goma)

Semifinala englezească de Champions League

După ce m-am pomenit dezamăgit de jocul practicat în prima semifinală (şi un pic surprins de evoluţia deloc strălucitoare a Barcelonei, poate mult prea lăudată în ultima vreme), am nutrit speranţa că voi vedea un meci mai frumos în a doua semifinală.
Și așa a fost. Englezii au jucat între ei spectaculos, dovedind știința jocului în toate fazele lui.
Păcat că am avut parte de un comentariu atât de slab. Nu că cei doi băieți de la microfon nu ar fi avut cunoștințe de fotbal, dar din păcate erau plini de idei preconcepute. Și de aceea au spus întruna că Gibbs (doar 19 ani!) nu face față situației iar T. Walcott e de-a dreptul senzational. Și de fapt a fost invers!

Cutremurul

Aproape toată lumea s-a arătat îngrozită de cutremurul de aseară, 25 aprilie. "Vai, cutremur, ce ne facem, cât pe ce să murim, vai, data viitoare nu mai scăpăm!"
TREZIŢI-VĂ! Trăiţi-vă viaţa, fraierilor, şi nu vă mai plângeţi la tot pasul! Cutremurul este ceva natural, la fel ca ploaia şi curcubeul, nu trebuie să ne omorâm cu firea la gândul că va mai fi un cutremur. Da, va fi, şi ce-i cu asta?
Ştiţi că mai mulţi oameni mor în accidente rutiere decât în cutremure? Şi să avem pardon, dar n-am auzit pe vreunul plângându-se de pericolul pe care îl reprezintă un automobil în trafic, ba mai mult, vă înghesuiţi cu toţii să vă luaţi maşini, chiar dacă nu aveţi locuri de parcare ori cunoştinţele necesare la volan!
Şi apoi, dacă muriţi, care e pierderea? Nu se va mai învârti pământul fără voi? Ba eu cred că da, şi încă mai uşor decât o făcea înainte!