Fotbalul și regulile lui

Mare sărbătoare mare pentru cei din satul Grovski. Pe cochetul stadion de fotbal „Secera și ciocanul” cu o capacitate de 500 de locuri pe bănci de lemn de fag, calitatea I, a intrat tot satul, inclusiv cei doi milițieni din postul de pază! Motivul era unul simplu: echipa locală de fotbal „Secerătorii” (încă neînscrisă în campionat dar gata de luptă) primea vizita specială a echipei „Colhozul Roșu” din a patra divizie a campionatului sovietic dar care cu numai doi ani în urmă aproape că rezistase eroic un sezon în a treia divizie. Însă marea senzație o constituia prezența în atac a vedetei colhoziștilor, Mihail Kazanțev, în perioada lui de glorie jucător vreo câteva luni la a doua echipă a lui ȚSKA Moscova. Chiar și acum, la cei 47 de ani ai săi, Kazanțev rămăsese spaima portarilor iar gazdelor le era teamă să nu primească de la el vreun sac de goluri.
După momentul emoționant al intonării imnului de stat s-a auzit fluierul de început al marii confruntări iar o dată cu el s-a dat frâu liber tuturor emoțiilor.

Încleștarea a fost una dramatică, olimpiană am putea spune, demnă de pana unui Sofocle sau Euripide, de aceea nu vom îndrăzni să intrăm în detaliile acestei lupte acerbe, cu adevărat mărețe, ci vom aduce la cunoștință rezultatul înregistrat după scurgerea timpului regulamentar de joc: 0 – 0.

Reprezentanții distinșilor oaspeți au considerat că întâlnirea nu ar trebui să se încheie nedecis, ținând cont de importanța ei, fiind prima poate dintr-o lungă serie ce ar putea deveni istorică pentru fotbalul sovietic, așa că, la propunerea dumnealor, s-a decis executarea loviturilor de departajare. Firește, spre deliciul publicului prezent în tribune, dornic ca spectacolul să nu se încheie prea curând.

Cei care au început executările au fost jucătorii echipei gazdă. Și au făcut-o cu dreptul! Bine, tehnic vorbind cu stângul, dar au înscris și au aruncat tribunele în aer. Au urmat oaspeții, care au egalat cu mare eleganță. După terminarea seriei de cinci lovituri de ambele părți, scorul era 5 – 5 și, conform regulamentului, s-a continuat cu câte o lovitură pentru fiecare echipă, până la departajare.

Partida a luat o întorsătură neașteptată la scorul de 17 – 16 când Mihail Kazanțev, vedeta oaspeților, a șutat mingea în bară după care aceasta a ieșit din spațiul de joc. Jucătorii gazdă și publicul au explodat într-o mare de bucurie care a ținut preț de câteva minute. Însă reprezentanții delegației oaspete au solicitat un răgaz de gândire, punând în discuție o chestiune de maximă importanță: cât de corecte sunt loviturile de departajare pentru stabilirea soartei unei partide? În replică, antrenorul „secerătorilor” a amintit că loviturile de departajare sunt stabilite printr-un regulament internațional după care se joacă fotbal peste tot în lume, moment în care tribunele au izbucnit în aplauze frenetice, căci tratativele s-au desfășurat pe teren, democratic, cu toată lumea de față. Președintele oaspeților a ținut să precizeze că regulamentul amintit este creația cercurilor imperialiste occidentale, care nu au ținut niciodată cont de interesele celor mulți și, în ultimă instanță, de dreptate. Tocmai de aceea două echipe de fotbal sovietice, reprezentative pentru cei mulți, pentru popor, nu erau obligate să respecte „ad litteram” regulamentul mai sus amintit, ba chiar aveau datoria să-l modifice, pentru ca dreptatea și adevărul să triumfe. Reprezentantul oaspeților s-a adresat atunci celor mulți, poporului din tribune, amintindu-i că pentru el trebuie făcute modificările, astfel încât întotdeauna în fața lui să iasă învingător cel care a muncit mai mult iar arbitrariul să fie eliminat din joc. Cât de corect poate să fie să execuți lovitura de departajare de la punct fix când se știe că în hochei pe gheață executantul loviturii are libertatea de a pleca în dribling? Cum se simte cel aflat la punctul cu var când știe că el trebuie să șuteze de la 11 metri, pe când în handbal se trage de la doar 7 metri și se mai face și cu mâna, adică mult mai simplu decât să te chinui să nimerești dând cu piciorul? Ce să mai vorbim de baschet, unde se pot folosi ambele mâini iar portarul a fost eliminat!

În urma acestor argumente dar și a altora la fel de solide, primarul localității Grovski a decis modificarea regulamentului, în vederea eliminării arbitrariului și a instaurării dreptății în jocul de fotbal.

Echipa „Colhozul Roșu” a învins echipa gazdă „Secerătorii” prin aruncarea monedei.

A înnebunit Moș Crăciun?

O bufnitură scurtă îl făcu să tresară. Întinse mâinile dar era prea târziu. O clipă de neatenție? Se poate spune și așa ... Privi în jur să vadă dacă a auzit cineva zgomotul. Nu fusese prea puternic dar lui i se păruse de-a dreptul catastrofal.
Încet-încet își reveni și continuă magica misiune tot mai rapid în mișcări până o încheie cu un oftat de ușurare. Imediat după aceea făcu stânga-mprejur, hotărât să plece. Se opri însă brusc când observă în fereastră privirea dojenitoare a fidelului său tovarăș: doi ochi mari, umezi și serioși, dezaprobau ce vedeau în încăpere. Dar aceasta aduse doar o clipă de ezitare pentru el, căci porni imediat spre ieșire ca și cum nimic dreosebit nu s-ar fi întâmplat.Ajuns în gerul de afară își trase nasul și zise scurt:
-Să mergem!
-Da? veni întrebarea cu ironie.
-Păi, ce altceva mai am de făcut?
-Sacul ... se auzi un mârâit printre dinții lați.
Roșu la față, mai roșu decât de obicei, se întoarse să ia sacul uitat sub brad. Ajuns înapoi în sanie nu spuse decât ”Cu viteză înainte!” și își înfipse cu ciudă barba în piept.
-Ei, îmi dai voie să spun câteva cuvinte?
-Ai tot vorbit în seara asta. Ce rost ar avea să te opresc acum, Rudolf?
Renii alergau cu seriozitate dar urechile le erau ciulite la vorbele conducătorului lor, care trăgea mai tare decât toți la un loc.
-De când ne cunoaștem? De peste o mie de ani. În peste o mie de Nopți ale Ajunului am făcut minuni pentru copiii cuminți de pretutindeni. Dar niciodată nu am văzut așa grozăvie ca în noaptea aceasta.
-Rudolf, rolul tău este să ...
-Știu, știu, să trag din răsputeri la sania ta dar nu uita că în toată această vreme ți-am fost și cel mai apropiat sfetnic. Așa că mă simt obligat să aflu ce se întâmplă: de ce atâta grabă? Ne aleargă cineva? Nu, nici vorbă. Ai făcut vreun pariu? N-ai avea cu cine. De când a fost lăsat doar în sandale, ghidușul de Sf. Petru s-a făcut băiat cuminte. Ce-ar mai putea fi? Ah, poate dorești să dobori cu noi vreun record de viteză! Dar ce rost ar avea, când știm amândoi că de câteva sute de ani ții pitit la naftalină Covorul Magic, cu care ai putea prinde viteză ori de câte ori poftești. Ce să fie atunci? Pentru ce atâta grabă? Mie poți să-mi spui.
-Eu cred că am ajuns la o nouă destinație și e timpul să coborâm. Dar mai cu vlagă, băieți, mai cu vlagă, că doar nu o facem pentru prima oară!
Nici nu ajunse sania bine pe zăpadă, că Moșul se avântă cu sacul în spate. Găsi ușa deschisă, așa că nu mai pierdu vremea cu tradiționalul, dar atât de incomodul coborât pe horn și, în doi timpi și trei mișcări, se și afla sub bradul gata împodobit.
-Moș Crăciun, bine ai venit la noi!
-Ah, bată-te să te bată norocul, ce m-ai speriat, zise Moșul ținându-se de piept. Mai am eu vârsta pentru astfel de glume? De nu eram deja, aș fi albit acum!
-Iartă-mă, Moș Crăciun, se auzi glasul din întuneric.
-Nu-i nimic. Am crezut că este vreunul dintre copiii tăi. Dar până la urmă, ce cauți aici? Ce, numai copiii trebuie să doarmă în Noaptea de Ajun?
Bărbatul tăcu rușinat. Încântat de rezultat, Moșul se grăbi spre ieșire. Dar după câțiva pași se opri.
-Hei, ce este cu lumina aceea slabă care vine de lângă fereastră?Inima Moșului începu să bată tot mai tare iar respirația îi deveni un gâfâit greoi.
-Este un calculator pornit, Moșule. De aceea m-ai găsit la ora aceasta ...
-Nu-mi spune că ai și net, zise el îndreptându-se spre lumină cu brațele întinse. Înainte de a mai primi vreun răspuns, Moș Crăciun se și afla instalat confortabil în fața calculatorului. Cu mâinile înfrigurate tastă cuvintele magice și ...
-Nu se poate! La dracu’!! Pardon, vroiam să spun ”fir-ar să fie!”, Doamne iartă-mă! Dar, totuși, treisprezece atacuri simultane și toate de la membrii aceluiași trib? Ah, sunt terminat!!! În douăzeci de secunde mă vor lovi!
Gazda se aplecă peste umărul lui Moș Crăciun.
-Moșule, joci Triburile?
-Da ... mai bine zis am jucat. Atacurile astea mă vor lăsa fără sate. Cât m-am grăbit și tot degeaba ... Cât pe ce să stric și Noaptea de Ajun ...
-Bine, dar ...
-Ce-i asta? se miră Moș Craciun citind rapoartele.
-Aceste atacuri sunt de fapt simple vizite de prietenie, pentru că a fost instaurată Pacea de Sărbători!
Câteva minute mai târziu Moș Crăciun ieșea din casă fără grabă și cu un zâmbet larg pe față.
-Dacă ai fi vorbit cu mine ți-aș fi spus despre Pacea de Sărbători, îi șopti Rudolf la ureche.

CRĂCIUN FERICIT!
si
LA MULȚI ANI!

Să mai scriu aici?

La ce bun dacă tot nu citește nimeni! Ce-i drept, nici nu mi-am promovat blogul, or ”reclama e mama comerțului”, dar chiar și așa, tristețea mea e destul de mare. Așa că voi fi mai reținut de-acum încolo când va veni vorba unde mai scriu. Prefer să scriu în caietele mele, doar pentru mine, decât să scriu în neant și să aștept o reacție ce nu mai vine.
Nu spun adio. Demonul care zace în mine tot speră și visează, așa că nu e exclus să mă mai întorc din când în când la această adresă și să mai las câteva rânduri.
P.S. Nu știu de ce, poate doar pentru că așa îmi vine, dar iată, îmi voi lăsa aici adresa de mail: egorabgar@gmail.com
Baftă, oameni buni!

Românii ...

"Românii din moşi-strămoşi sunt ferm convinşi că ei sunt cei mai deştepţi şi cei mai şmecheri dintre traci."

(Paul Goma)

Semifinala englezească de Champions League

După ce m-am pomenit dezamăgit de jocul practicat în prima semifinală (şi un pic surprins de evoluţia deloc strălucitoare a Barcelonei, poate mult prea lăudată în ultima vreme), am nutrit speranţa că voi vedea un meci mai frumos în a doua semifinală.
Și așa a fost. Englezii au jucat între ei spectaculos, dovedind știința jocului în toate fazele lui.
Păcat că am avut parte de un comentariu atât de slab. Nu că cei doi băieți de la microfon nu ar fi avut cunoștințe de fotbal, dar din păcate erau plini de idei preconcepute. Și de aceea au spus întruna că Gibbs (doar 19 ani!) nu face față situației iar T. Walcott e de-a dreptul senzational. Și de fapt a fost invers!