Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările

miercuri, 15 aprilie 2009

La ei şi la noi


La ei ieri noapte s-a jucat un meci fabulos. Fotbal total - răsturnări de situaţie, execuţii deosebite, goluri multe, dăruire. Chelsea a învins pentru că a fost mai bună. Dar Liverpool nu a părăsit terenul cu capul în jos, în faţa propriilor suporteri şi a lumii întregi, ci a luptat până în ultima clipă cu o determinare impresionantă. Fireşte, a fost un meci excepţional cum nici pe la ei nu se întâlneşte prea des, dar ingredientele au fost în linii mari aceleaşi ca întotdeauna în fotbalul lor cu adevărat profesionist.

La noi în această seară avem parte de un derby tot de cupă, între două echipe cu istorie. Dar până să ajungem la fotbal, am avut declaraţii belicoase şi de prost gust, încăierări animalice între suporteri şi întârzierea partidei pentru că echipele nu s-au înţeles în privinţa "izmenelor" pe care să le poarte. Asta în condiţiile în care meciul se bucură de audienţă naţională! Să mai vorbim şi de fotbalul în sine? Probabil că nu are rost - e suficientă ţigănia făcută deja pentru a spune că "a fost un meci de fotbal; derby: Dinamo - Rapid!"

Să ne trăiască!

luni, 13 aprilie 2009

Cutremur?

Azi, înainte de ora prânzului, patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi fratele său, Ilie, au fost duşi pentru audieri la DNA Piteşti, transmite corespondentul NewsIn.
"Este vorba de un act de corupţie în fotbal. Problema e dacă există, într-adevăr, aceste acte materiale de remitere a unor sume de bani căte personaje din fotbalul românesc. Este vorba de câteva mii de euro pentru arbitri, pentru asistenţi. Sunt mai multe discuţii telefonice între mai multe persoane. În baza acestora, s-au lansat acuzaţiile privind darea de mită către arbitri", a declarat avocatul Radu Nistor după reţinerea patronului FC Argeş, Cornel Penescu.
Ce a ”transpirat” până acum este că patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, ar fi acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos, 54.000 de euro şi 290.000 de lei pentru viciere de rezultat.
Sunt al naibii de curios să știu despre ce este vorba cu adevărat și cum se va termina. Când corupția e în floare te trezești cu astfel de acțiuni democratice de stai și te întrebi dacă e adevărat au ba! Înainte cum de nu se întâmpla așa ceva?
Hai să-mi dau și eu cu părerea: înainte vreme nu eram în UE și făceam cum ne tăia pe noi capul or acum, că ne monitorizează Occidentul, dă bine la imaginea României să ne agităm puțin împotriva corupției din fotbal. Că doar agitație e. Câteva valuri și apoi apele se liniștesc. Și vor ieși din nou la pescuit braconierii noștri de apă tulbure.