Viețile noastre

Pe 3 martie 2009 se deschide o nouă Lume pe "Triburile"! Lumea 11 va începe pe la amiază. Va fi din nou înghesuială, se va bloca serverul, jucători iritaţi ... Dacă nu eşti "prins" deja de acest joc on-line nemţesc de strategie te vei întreba de ce va fi înghesuială. Iar dacă îţi spun că majoritatea celor care sunt nerăbdători să înceapă lumea 11 joacă deja pe cel puţin o altă Lume mirarea ta va creşte. Totul are însă o explicaţie.
Ne-a rămas de la un scriitor aprecierea că toți știm care e drumul cel bun în viață dar o luăm mai mereu pe cel pe care îl cunoaştem mai bine, cu care ne-am obişnuit deja. Cu toate astea, când ne cauți, suntem dornici să schimbăm cele rele din viețile noastre, suntem gata să facem ce trebuie pentru a fi mulţumiţi. Totuşi, câţi dintre noi sunt mulţumiţi cu ce au realizat în viaţă? Puţini, foarte puţini.
Dar încă mai sperăm. O şansă să ni se mai acorde şi vom şti să facem ce trebuie. O şansă doar!
Acelaşi lucru se întâmplă şi pe Triburi. Acelaşi fel de a ne purta, aceleaşi nemulţumiri şi frustrări când vedem că iar am rămas în urmă, aceleaşi speranţe ... Doar că, spre deosebire de viaţă, jocul ne oferă mereu alte şanse!
Abia aştept să înceapă Lumea 11!

Omul din parc

Ajunsesem cu mai bine de o jumătate de oră mai devreme. Nu-mi place să întârzii dar atunci chiar căzusem în extrema cealaltă! Din fericire era foarte frumos afară, o vreme primăvăratică care m-a făcut să zâmbesc îngăduitor cu mine însumi. Am trecut pe lângă local, mi-am cumpărat un ziar şi am poposit în parc, pe una dintre primele bănci de la intrare. Priveam cu încântare la oamenii care se plimbau alene, la copiii parcă moleşiţi de căldura soarelui dar şi la cei doi-trei maidanezi care treceau de asemenea pe aleile parcului, mai preocupaţi şi cu mai multă siguranţă decât toţi cei din jur.
Tocmai mă pregăteam să deschid ziarul când lângă mine, pe bancă, s-a aşezat un domn între două vârste.
- Bună ziua! m-a interpelat el cu o atitudine un pic nerăbdătoare.
- Bună ziua! i-am răspuns cu un zâmbet. Dintr-o privire am remarcat paltonul ponosit, părul cam răvăşit şi faţa de om care are o înclinaţie aparte pentru alcool. "Ce-o vrea de la sufletul meu? Nu-i dau nici un ban şi nici o ţigară!"
- Frumoasă zi, nu-i aşa?
- Da, într-adevăr, frumoasă! îi răspund.
- În curând o să vină şi primăvara. Ah, cât de mult îmi place primăvara! Dumneavoastră?
- Da, şi mie.
- Se zice că îndrăgostiţii o gustă cel mai bine. Nu-i adevărat! Cine nu te-aştepţi se bucură de ea din tot sufletul şi o simte prin toţi porii. Deşi am fost îndrăgostit pe când eram puştan, oho, şi încă cum!, primăvara m-a lovit în moalele capului abia când eram în armata! Aţi făcut armata?
- Mda ...
Începuse să mă plictisească. M-am adâncit în lectura unui articol insipid, doar-doar se va simţi şi mă va lăsa în pace. Dar nimic! Vorbea în continuare ... Nici nu ştiu cum a ajuns să-mi povestească despre soţia lui, pe care o iubise foarte mult pentru că fusese o femeie extraordinară, dar din păcate "se stinsese înainte de vreme" în urmă cu ceva ani. Vorbea frumos, probabil că fusese şi el cineva odată, dar acum mă sâcâia cu logoreea lui şi tot aşteptam să-mi ceară ceva. Până la urmă mi s-a făcut poftă de o ţigară, aşa că mi-am aprins una. Spre surprinderea mea nu s-a apucat să cerşească. Doar mi-a cerut pachetul ca să se uite la el, fiindcă nu mai văzuse astfel de ţigări. Apoi a continuat să vorbească, spre disperarea mea, mai ales că încerca să întreţină un dialog cu mine. Până la urmă s-a făcut timpul să plec la întâlnire, aşa că l-am salutat scurt şi m-am îndepărtat grăbit, lăsându-i în urmă ziarul.
Domnul director al Institului a fost punctual. Am luat loc la o masă şi am început să îmi pregătesc prezentarea. Pentru a mai scăpa de emoţii, am dat să-mi aprind o ţigară dar am constatat cu stupoare că-mi pierdusem bricheta. Superba mea brichetă placată cu aur, pe care o primisem în dar de la mama la împlinirea vârstei de 25 de ani. Am înjurat în gând şi am continuat să încerc a-l impresiona pe domnul director. După zece minute era omul meu! A fost atât de încântat, încât m-a invitat la restaurantul lui preferat ca să prânzim împreună.
Pot spune că eram în al nouălea cer! Doar că, abia ce ne ridicasem de la masă, când la fereastră şi-a făcut apariţia capul vorbăreţului din parc. "La dracu'! Ăsta mai lipsea." Se uita prin geam după cineva. Nu-mi făcea nici o plăcere să-l revăd pe ratatul acela dar într-un anume fel avea farmecul lui, acea zăpăceală inocentă gen Pierre Richard.
Am ieşit din local schimbând amabilităţi cu domnul director. Dar cum am ajuns pe trotuar, individul din parc a sărit la mine cu satisfacţie.
- Bună ziua încă o dată! De o juma' de oră vă tot caut prin împrejurimi. Aţi lăsat pe bancă ziarul acesta ...
- Da, ştiu. Vă rog să ne scuzaţi, noi ...
- Iar sub ziar aţi lăsat bricheta aceasta frumoasă, placată cu aur!

Vârsta noastră

De curând a fost ziua mea de naștere. Nu am tremurat de emoții, nu mi-am făcut planuri pentru sărbătorire, nu am visat la cadouri. M-am întrebat doar cum de a trecut atâta timp. Iar eu ce am făcut în vremea asta? În fine, aceasta e o altă problemă. Ce mă surprinde pe mine de la o vreme încoace este modul cum reacționez când trebuie să spun ce vârstă am. Pur și simplu trebuie să încep să calculez. Ciudat, nu-i așa? Sau, mai bine zis, ciudat pentru mine. Până la împlinirea vârstei de 28 de ani am știut mereu, la orice oră din zi și din noapte, ce vârstă am. Dar de când am împlinit 28 am început să mă ... confuzionez! De ce oare? Ce reacții s-au petrecut în capul meu de-atunci încoace? Că de scleroză încă nu poate fi vorba ...
În adolescență, când am început să ascult muzică rock, am aflat și de importanța vârstei de 27 de ani pentru rockeri. O mulțime au plecat la această vârstă: Jimi Hendrix, Janis Joplin, Brian Jones, Jim Morrison ... O așteptam încă de pe la 23-24 de ani iar când s-a întâmplat ... s-a întâmplat și-atât!
Și totuși, de-atunci parcă nu mai sunt eu când vine vorba de vârsta mea. Stau și mă gândesc la anul în care sunt, scad anul nașterii și ... în cele din urmă îmi aflu vârsta!
Gândindu-mă la această mică problemă a mea mi-am amintit de bătrânii pe care îi știu din viață, cărți sau filme. Toți își calculau vârsta sau spuneau cu indiferență: ”Da' cine mai știe?” spre amuzamentul meu.
Acum mi-a venit rândul.
Am îmbătrânit!

Indulgentia redivivus!

Se dă liber la indulgenţe. Da, ai auzit bine! Te miri? Hai, lasă-mă, nu-mi spune că şi tu eşti unul din anchilozaţii ăia intelectual care încă mai asociază indulgenţele Bisericii Catolice cu Evul Mediu.
Pentru cei care încă mai au dubii, această măsură care e luată în plin secol XXI demonstrează că Martin Luther a apreciat într-o manieră deplasată comerţul cu indulgenţe, căci iată, experienţa ne îndreaptă din nou spre salvatoarele bileţele. Pentru că, să nu uităm, nimic nu este mai important decât sufletul! Poate te gândeai să pui mai presus vila pe care cu greu ţi-ai terminat-o, sau maşina de teren a cărei alimentare a ajuns să te usuce la buzunare, ori poate familia şi cei dragi în general? Nu, omule, sufletul este cel ce dăinuieşte şi nu cred că vrei ca el să se perpelească în Infern pe vecie!
În ultimele luni diocezele din întreaga lume au început să ofere credincioşilor catolici indulgenţe parţiale şi plenare care pot uşura în mare măsură suferinţele sufletului în Lumea de Dincolo. Astfel, cele plenare pot elimina cu totul şederea în Purgatoriu, până la comiterea unui alt păcat. Ele nu sunt scoase la vânzare, însă pot deveni mai uşor accesibile pe cale financiară prin intermediul donaţiilor. Dar mai este încă un aspect important de menţionat: păcătoşii nu au dreptul decât la o indulgenţă plenară pe zi. Pot spune însă că ei nu trebuie să dispere. Cu siguranţă vor beneficia de oferte de sezon apărute cu ocazia marilor sărbători creştine - Crăciunul şi Paştele.
Dar dacă tot am ajuns la oferte, mai trebuie spus că, datorită crizei economice pe care o traversăm cu toţii, Biserica Catolică vine şi în întâmpinarea creştinilor de alte confesiuni care vor să devină catolici. Astfel, ei se pot înscrie la "Loteria Easy Way" prin care pot obţine dreptul de a deveni catolici nu la noroc, ci prin intervenţia graţiei divine, completând un formular gratuit. Cei interesati pot afla mai multe informaţii şi obţine formularul gratuit de înscriere la loterie, accesând www.$moneymakesmehappy$.com.
Să ne vedem cu toţii în Paradis!

Furnizorul meu din fiecare dimineaţă

Da, sunt dependent! Mi s-a mai întâmplat şi de fiecare dată am reuşit să depăşesc impasul cu brio. De aceea nu mă impacientez. Voi face şi de data asta faţă situaţiei. Ce dracu', că doar nu voi tânji după doză în fiecare dimineaţă, până la sfârşitul zilelor mele!

Ah, am impresia că am uitat să spun cu ce mă droghez zilnic, în ultima vreme. Mai bine nu spun, ci indic, ca să nu mă lege cumva păzitorii democraţiei carpato-danubiano-pontice. Aşa că: marfa e jos iar furnizorul e sus!

Consum fericit!

http://www.youtube.com/watch?v=SESbd8Fm2JE