Vârsta noastră

De curând a fost ziua mea de naștere. Nu am tremurat de emoții, nu mi-am făcut planuri pentru sărbătorire, nu am visat la cadouri. M-am întrebat doar cum de a trecut atâta timp. Iar eu ce am făcut în vremea asta? În fine, aceasta e o altă problemă. Ce mă surprinde pe mine de la o vreme încoace este modul cum reacționez când trebuie să spun ce vârstă am. Pur și simplu trebuie să încep să calculez. Ciudat, nu-i așa? Sau, mai bine zis, ciudat pentru mine. Până la împlinirea vârstei de 28 de ani am știut mereu, la orice oră din zi și din noapte, ce vârstă am. Dar de când am împlinit 28 am început să mă ... confuzionez! De ce oare? Ce reacții s-au petrecut în capul meu de-atunci încoace? Că de scleroză încă nu poate fi vorba ...
În adolescență, când am început să ascult muzică rock, am aflat și de importanța vârstei de 27 de ani pentru rockeri. O mulțime au plecat la această vârstă: Jimi Hendrix, Janis Joplin, Brian Jones, Jim Morrison ... O așteptam încă de pe la 23-24 de ani iar când s-a întâmplat ... s-a întâmplat și-atât!
Și totuși, de-atunci parcă nu mai sunt eu când vine vorba de vârsta mea. Stau și mă gândesc la anul în care sunt, scad anul nașterii și ... în cele din urmă îmi aflu vârsta!
Gândindu-mă la această mică problemă a mea mi-am amintit de bătrânii pe care îi știu din viață, cărți sau filme. Toți își calculau vârsta sau spuneau cu indiferență: ”Da' cine mai știe?” spre amuzamentul meu.
Acum mi-a venit rândul.
Am îmbătrânit!