"Durata vieţii omeneşti este o clipă; fiinţa, ca o curgere neîncetată; sentimentul (un fenomen) o arătare întunecoasă; corpul nostru, o materie putrescibilă; sufletul, o sfârlează; soarta, o ghicitoare; faima, ceva nehotărât. Scurt, în ce priveşte corpul, el este un râu repede; cât priveşte sufletul, visuri şi ceaţă; viaţa este un război, un popas pentru călători; gloria postumă este uitare. Ce ne poate călăuzi sigur aici? Numai filosofia. Şi a fi un filosof va să zică: a feri de orice ocară, de orice rău geniul din noi, a bănui plăcerea şi durerea, a nu lăsa nimic pe seama norocului, să nu ne slujim niciodată de minciună şi prefăcătorie, să nu avem nevoie de munca şi cruţarea altora, să primim toate păţaniile şi întâmplările resemnaţi, ca unele ce izvorăsc tot de acolo de unde ne tragem şi noi, în sfârşit, să aşteptăm cu inima împăcată moartea şi să nu vedem în ea altceva decât dezagregarea corpului în elementele primordiale din care este alcătuită orice fiinţă vieţuitoare. Dar dacă, pentru aceste elemente însele, nu este nimic groaznic, pentru ce oare am privi cu ochii întristaţi prefacerea şi dezagregarea tuturor lucrurilor? Schimbarea aceasta este în firea lucrurilor şi ceea ce este în acord cu natura nu este nici un rău."
(Către sine însuşi, Marc Aureliu - traducere din greacă Şt. Bezdechi, 1923)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu