Mica nesimţire cotidiană (II)

Trecerile de pietoni din ţara noastră au devenit în ultima vreme locuri tot mai periculoase.

Îmi amintesc că pe la mijlocul anilor '90 un prieten basarabean, student în Constanța, făcea o remarcă interesantă: ”Îl vedeți pe tipul ăla de-acolo, care nu îndrăznește să calce pe trecerea de pietoni? Sigur e din Basarabia, fiindcă acolo te calcă și pe ”trecere” fără nici o problema ... Prost să fii să crezi că va opri cineva pentru simplul motiv că ai început traversarea pe trecerea de pietoni!” Am râs cu gura până la urechi. L-am ajuns pe fricosul pieton și a urmat întrebarea: ”Frate, ești din Basarabia?” Ne-a privit mirat pe toți. ”Da ... Dar de unde știți?”

În România, la 15 ani de-atunci, trecerea de pietoni nu mai e ce-a fost. Băieții și fetele au mașini puternice și o grămadă de sictir față de prăpădiții de pietoni care se târăsc pe trotuare. Ai îndrăznit să calci pe carosabil, pietonule? Păi atunci înseamnă că ai curaj în tine, nu glumă! Sau disperare. Trebuie să ajungi tu undeva neapărat, că altfel nu te-ai aventura în afara trotuarului. Sau trotuarul e blocat de mașinile parcate și nu mai ai pe unde s-o iei.

Iar pe trecerea de pietoni trebuie să te miști repede, frate, că altfel se aud motoarele turate, iese câte un cap și strigă: ”Hai, bă, mișcă-te odată!” și atunci o iei și tu la fugă. Deja unii pietoni, pentru a evita aceste reacții, se lansează pe trecerea de pietoni după ce nu mai sunt mașini prin preajmă. Astfel știe omul că nu mai deranjează pe nimeni.

O întrebare: de ce șoferii sunt mereu mai grăbiți decât pietonii?

Cutremur?

Azi, înainte de ora prânzului, patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi fratele său, Ilie, au fost duşi pentru audieri la DNA Piteşti, transmite corespondentul NewsIn.
"Este vorba de un act de corupţie în fotbal. Problema e dacă există, într-adevăr, aceste acte materiale de remitere a unor sume de bani căte personaje din fotbalul românesc. Este vorba de câteva mii de euro pentru arbitri, pentru asistenţi. Sunt mai multe discuţii telefonice între mai multe persoane. În baza acestora, s-au lansat acuzaţiile privind darea de mită către arbitri", a declarat avocatul Radu Nistor după reţinerea patronului FC Argeş, Cornel Penescu.
Ce a ”transpirat” până acum este că patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, ar fi acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos, 54.000 de euro şi 290.000 de lei pentru viciere de rezultat.
Sunt al naibii de curios să știu despre ce este vorba cu adevărat și cum se va termina. Când corupția e în floare te trezești cu astfel de acțiuni democratice de stai și te întrebi dacă e adevărat au ba! Înainte cum de nu se întâmpla așa ceva?
Hai să-mi dau și eu cu părerea: înainte vreme nu eram în UE și făceam cum ne tăia pe noi capul or acum, că ne monitorizează Occidentul, dă bine la imaginea României să ne agităm puțin împotriva corupției din fotbal. Că doar agitație e. Câteva valuri și apoi apele se liniștesc. Și vor ieși din nou la pescuit braconierii noștri de apă tulbure.

Nesimţirea lui Vadim sau care sunt asemănările dintre Poet şi Sexy Brăileanca

Ce pretenţii aş putea avea de la Gigi Becali? Omul aşa s-a născut, atât îl duce capul, norocul lui e că trăieşte în România unde orice dobitoc are şansa lui de a deveni popular. Dar Vadim Tudor? Om deştept, instruit şi cu experienţă - ei, aici am pretenţii! Trec peste deja celebra lui nevoie de "medicamente" care nu este decât un rol, rolul patriotului profund naţionalist şi religios, care e enervat la culme de nedreptăţile din ţărişoara sa, şi mă aştept să văd respect faţă de electoratul şi aşa greu încercat de fauna politică autohtonă. Dar nu! Poetul se gândeşte că nu strică să-şi bată joc niţel de toată lumea şi l-a inclus pe clovnul de Gigi Becali pe locul al doilea al listei sale pentru alegerile europarlamentare!
Durere mare! Jale! Şi nu glumesc, căci avem o dovadă în plus că politicienii noştri nu sunt decât nişte lepre ordinare!
În luna ianuarie a anului 2006, la una dintre emisiunile «Dan Diaconescu în direct», preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor şi preşedintele PNG, Gigi Becali, au avut un schimb de replici de o duritate tipică unor personaje interlope din Piaţa Obor. Totul a pornit de la un sondaj de opinie prezentat de Vadim, în care PNG nu figura. Becali a intervenit, susţinând că Vadim este «intoxicat» de servicii. Cam ce şi-au spus tovarăşii?
- Gigi Becali: Vreau să-i spun nenorocitului ăstuia de om să nu-mi apară în faţă. Altfel, am să-i rup botul!
Şi replica intelectualului:
- Vadim Tudor: Un handicapat cu vene umflate la gât. A vrut să-mi dea un milion de dolari, să-l bag în Parlament.
Acum, în aprilie 2009, preşedintele PRM spune că arestarea “în chip samavolnic” a lui Becali reprezintă “ceva grav” pentru că finanţatorul Stelei este “un om care nu a făcut absolut nimic rău”, devenind mai nou “un simbol”. Întrebat ce i-a transmis Becali din închisoare, C.V. Tudor a spus: “Mă iubeşte, mă pupă şi că va fi bine şi că are un moral bun şi noi contribuim la moralul lui”. Vadim Tudor a arătat că şi-a făcut o datorie de onoare prin faptul că i-a oferit lui Becali locul doi pe liste la alegerile europarlamentare, apreciind că finanţatorul Stelei “merită cu prisosinţă acest lucru”.“Sunt omul care apără toate cauzele aparent pierdute”, a mai spus liderul PRM. El a ţinut să precizeze că a trecut peste orice polemică cu Becali, pentru că finanţatorul Stelei “are nevoie de ajutor”.
Sau altfel spus, calcul politic de cea mai joasă speţă.
Care sunt asemănările dintre Vadim Tudor şi Sexy Brăileanca? Două curve ordinare care nu se dau în lături de la nimic pentru un dram de publicitate.

Întâlnire de taină

Restaurantul Queen Esmeralda și-a închis ușile puțin după ora 21. Oamenii de pază au început să mișune prin parcare cu ochii cât cepele iar armata de chelneri și picolițe a luat poziție de drepți, gata să sară la cel mai mic semn. Al cui? Al lui Gigi Becali care se întâlnește cu tovarășii lui ca să-și plângă amarul.
- Cum, bă, să nu mă voteze lumea? După câte am făcut pentru ei, că le-am fost ca un tată, și ei ...
Peste treizeci de inși, la masă și în picioare, au început să dea din capete cu părere de rău.
- Bă, îmi vine să rup cămașa după mine ca Zorba! Atât de supărat sunt eu ...
-Domnule Becali, eu cred că ar trebui de-acum să priviți înainte. Au trecut deja patru zile de la publicarea rezultatelor alegerilor și ...
- Bă, bă, nu-mi vine să cred, se aolește Becali cu capul pe spate și brațele larg desfăcute. Profesore, îmi dai lecții? Dă-le, bă, studenților ăia cretini pe care ai, nu mie! Se întoarce spre ceilalți și continuă mai domol: Pentru mine e clar că am fost trădat. Și nu de voi, ci de popor. Am bagat bani în el cu nemiluita și ce primesc în schimb de la el? Gioala! Scârba dracului!
Pune mâna pe pahar și imediat o fată sare să-l servească. Toți încep să se anime, să mai bea ceva ori să-și aprindă câte o țigară.
- Măi fetițo, ce dracu' faci aici? Ia uitați-vă la fata asta cum se prezintă!
Din nou liniște. Toți ochii sunt ațintiți deodată pe fata care îl servește pe Becali.
- Fă spurcat-o, strigă Becali din toți rărunchii, aici nu ești pe Centură! Ia uite cum ți se văd cracii până sus și cu țâțele pe-afară ... Doamne, Dumnezeule, chiar nu ți-e rușine?
Becali se oprește și o liniște apăsătoare se lasă peste întreaga sală. Tânăra, roșie ca focul, a rămas înțepenită cu sticla de whiskey la piept.
- Ei, hai acum, ce-ai rămas așa de lemn Tănase? revine Becali cu un ton părintesc. Ce, te-ai speriat? și îi pune mâna pe fund, căutându-i insistent privirea. Nu știi cum se zice: ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!
Își ia mâna de pe fundul ei și o apucă cu naturalețe de pulpă, trăgând-o ușor spre el.
- Acum, noi aici, suntem bărbați (se aud râsete înfundate) și ne place să privim, dar în alte ocazii să fii și tu mai atentă, da?
- Da, domnule Becali.
- Așa, fată dragă. Vorba cântecului!
Toate lumea râde în hohote preț de câteva minute. Până la urmă Becali face liniște.
- Mie mi-a venit o idee, le zice el pe un ton confidențial. Azi-noapte ... parcă m-ar fi trăznit! Chiar așa, cum vă spun!
- Ce anume, domnu' Gigi? întreabă Smărăndescu, apropiindu-se pe la spatele patronului. Becali se lasă pe spate, căutându-l cu ochii cât cepele și cu gura larg căscată pe bodyguardul lui preferat. Îl vede și începe să râdă.
- Dă-te mai încoace, că am planuri mari cu tine. Ia stai aici!
Smărăndescu se lasă pe vine iar Becali îi pune mâna pe cap. Râde din nou.
- Bă, da' mic mai ești!
După ce se satură cu toții de râs, Becali reîncepe cu un ton conspirativ:
- M-am gândit eu: stai, tăticu', că se poate și altfel! Nu mă vreți președinte? Nici o problemă! Că eu tot o să devin stăpânul țării: nașul ei!
Se uită cu toții la el fără să priceapă o iotă.
- Băăă, o să fiu Corleone al României!!! Și nu vă gândiți la cretinu' ăla de Dragomir! Gândiți-vă la mafie! O să pun mâna întâi pe București, apoi pe Sibiu, Constanța (praf îl fac pe Mazăre!), Cluj, hă-hă, toată țara! Cum? Uite cu băieți ca el, și îl mângâie pe cap pe Smărăndescu, ce continuă să stea pe vine, care vor fi locotenenții mei ... cu ei si cu o armată de d-ăștia cu mușchi - ei cu mușchii, eu cu creierul! Nimeni n-o să-și dea seama ce se întâmplă, decât când o să fie prea târziu. Iar eu voi fi atunci stăpânul țării! Râdeați voi de mine ... Mihai Viteazul ... nu v-a plăcut! Lasă că o să vă placă când oi fi Al Capone!
Și râde în hohote. Toți se ridică în picioare, aplaudând frenetic. Pe fața lui Becali se vede că mai are o idee și începe să dea frenetic din mâna cu trabuc pentru a face liniște:
- Capone cu italienii lui s-a făcut stăpân peste Chicago, eu peste București cu machidonii mei!
Ridică brațele în plin triumf. Se aplaudă și se trigă ”Becali, Becali, Becali ...!”

Clasa politică românească (II)

Tot în anii Primului Război Mondial, în jurnalul său personal, poetul Octavian Goga (viitor premier spre sfârşitul anilor '30!), refugiat din Transilvania în Regat, a scris cele mai aspre rânduri de condamnare a clasei politice româneşti:
"Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei ... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. [...] Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală. Ţara în care un Morţun e ministru de Interne, un aşa-zis Porcu stâlp de partid, cu conducători simpli hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei".
După căderea capitalei, acelaşi Goga notează:
"Piramida noastră socială e morbidă - vârful bolnav de sifilis, temelia de pelagră. A trebuit acest cataclism ca să crape mincinoasa faţadă occidentală, ca să vedem în dosul ei ... Într-o asemenea situaţie tragică, cu elementele de-aici, nefiind o ţară de opinie publică sau de libertate constituţională, nu se aşteaptă nimeni la o schimbare de politică internă. Guvernul, care în Franţa ar fi căzut din primele zile, şi în Italia ar fi fost asasinat, e tot atât de sigur la locul lui".
(Sursa: O istorie sinceră a poporului român de Florin Constantiniu)