După ce m-am pomenit dezamăgit de jocul practicat în prima semifinală (şi un pic surprins de evoluţia deloc strălucitoare a Barcelonei, poate mult prea lăudată în ultima vreme), am nutrit speranţa că voi vedea un meci mai frumos în a doua semifinală.
Și așa a fost. Englezii au jucat între ei spectaculos, dovedind știința jocului în toate fazele lui.
Păcat că am avut parte de un comentariu atât de slab. Nu că cei doi băieți de la microfon nu ar fi avut cunoștințe de fotbal, dar din păcate erau plini de idei preconcepute. Și de aceea au spus întruna că Gibbs (doar 19 ani!) nu face față situației iar T. Walcott e de-a dreptul senzational. Și de fapt a fost invers!
joi, 30 aprilie 2009
duminică, 26 aprilie 2009
Cutremurul
Aproape toată lumea s-a arătat îngrozită de cutremurul de aseară, 25 aprilie. "Vai, cutremur, ce ne facem, cât pe ce să murim, vai, data viitoare nu mai scăpăm!"
TREZIŢI-VĂ! Trăiţi-vă viaţa, fraierilor, şi nu vă mai plângeţi la tot pasul! Cutremurul este ceva natural, la fel ca ploaia şi curcubeul, nu trebuie să ne omorâm cu firea la gândul că va mai fi un cutremur. Da, va fi, şi ce-i cu asta?
Ştiţi că mai mulţi oameni mor în accidente rutiere decât în cutremure? Şi să avem pardon, dar n-am auzit pe vreunul plângându-se de pericolul pe care îl reprezintă un automobil în trafic, ba mai mult, vă înghesuiţi cu toţii să vă luaţi maşini, chiar dacă nu aveţi locuri de parcare ori cunoştinţele necesare la volan!
Şi apoi, dacă muriţi, care e pierderea? Nu se va mai învârti pământul fără voi? Ba eu cred că da, şi încă mai uşor decât o făcea înainte!
TREZIŢI-VĂ! Trăiţi-vă viaţa, fraierilor, şi nu vă mai plângeţi la tot pasul! Cutremurul este ceva natural, la fel ca ploaia şi curcubeul, nu trebuie să ne omorâm cu firea la gândul că va mai fi un cutremur. Da, va fi, şi ce-i cu asta?
Ştiţi că mai mulţi oameni mor în accidente rutiere decât în cutremure? Şi să avem pardon, dar n-am auzit pe vreunul plângându-se de pericolul pe care îl reprezintă un automobil în trafic, ba mai mult, vă înghesuiţi cu toţii să vă luaţi maşini, chiar dacă nu aveţi locuri de parcare ori cunoştinţele necesare la volan!
Şi apoi, dacă muriţi, care e pierderea? Nu se va mai învârti pământul fără voi? Ba eu cred că da, şi încă mai uşor decât o făcea înainte!
vineri, 24 aprilie 2009
Sofia Rudieva
Și dacă tot sunt cu ochii pe Mama Rusia în ultima vreme, de ce să nu pomenesc de proaspătul scandal în care este implicată Miss Rusia 2009, Sofia Rudieva. Sau mai bine zis fosta Miss Rusia 2009 ...
Scandalul a pornit în martie, la doar o lună după ce Sofia a fost numită cea mai frumoasă femeie din Rusia, deoarece începuseră să circule pe net niște fotografii cu ea. Realizate cu ceva vreme în urmă, imaginile cu pricina sunt de-a dreptul incendiare! Și atenție: sunt realizate pe vremea când Sofia avea doar 15 ani! “Atunci începusem să am şi eu forme, la 15 ani. Nu ştiam pentru ce fac acele fotografii şi nici măcar ce consecinţe pot rezulta”, explică Sofia pe site-ul ei personal.
Urmarea este simplă și dureroasă: câştigătoarea titlului de Miss Rusia 2009, în urma competiţiei ce a avut loc în februarie, a pierdut atât coroana, cât şi dreptul de a-şi reprezenta ţara la Miss Univers în luna august, în Bahamas.
Vise frânte pentru Sofia Rudieva care, la 18 ani, avea lumea la picioare!
joi, 23 aprilie 2009
Amor rusesc (II)
De pe site-ul de ştiri mosnews.com. aflăm ce a pățit de curând un tâlhar în Rusia.
Întâmplarea a avut loc luna trecută în localitatea Kaluga, din centrul Rusiei. Tâlharul a pătruns înarmat într-un salon de înfrumusețare și a cerut banii și bijuteriile celor două coafeze și clientei care se aflau atunci acolo. Numai că omul a avut mare ghinion, fiindcă una dintre coafeze s-a dovedit a fi expertă în judo şi taekwondo. Așa se face că, în doi timpi și trei mișcări, a fost bătut şi legat cu un cablu de la un uscător de păr, după care a fost băgat în pivniţa salonului. La urmă, coafeza karatistă le-a asigurat pe celelalte două femei că va anunţa poliţia. Dar nu a făcut-o...
După terminarea programului, în loc să anunţe persoanele abilitate, ea l-a pus pe bărbat să se dezbrace şi l-a forţat să ia mai multe pastile de Viagra. Apoi i-a legat mâinile cu cătuşe îmblânite, de culoare roz, şi l-a violat timp de trei zile (îți mai amintești Pulp Fiction?)
Eliberat într-un târziu, tâlharul ghinionist s-a dus mai mult în patru labe direct la poliţie unde a depus o plângere împotriva femeii perverse! În urma unui sumar control medical s-a dovedit că avea vârful penisului plin de leziuni, consecinţă a sesiunii de violuri consecutive.
”E ridicol! Am făcut sex doar de câteva ori. I-am cumpărat și blugi nou-nouţi. L-am hrănit în fiecare zi şi i-am dat 25 de dolari înainte de a-l elibera", a declarat coafeza intrigată.
În replică, aceasta a depus la poliţie o plângere împotriva lui pentru tentativă de jaf. Nefericitul a recunoscut totuşi că a fost hrănit regeşte.
"Sincer nu ştiu ce se va întâmpla cu ei. Dar este păcat că nu se pot întâlni în celulă. Ar face un cuplu extraordinar", a declarat zâmbind polițistul care i-a interogat pe cei doi.
Russia mon amour!
miercuri, 22 aprilie 2009
Viaţa
"Durata vieţii omeneşti este o clipă; fiinţa, ca o curgere neîncetată; sentimentul (un fenomen) o arătare întunecoasă; corpul nostru, o materie putrescibilă; sufletul, o sfârlează; soarta, o ghicitoare; faima, ceva nehotărât. Scurt, în ce priveşte corpul, el este un râu repede; cât priveşte sufletul, visuri şi ceaţă; viaţa este un război, un popas pentru călători; gloria postumă este uitare. Ce ne poate călăuzi sigur aici? Numai filosofia. Şi a fi un filosof va să zică: a feri de orice ocară, de orice rău geniul din noi, a bănui plăcerea şi durerea, a nu lăsa nimic pe seama norocului, să nu ne slujim niciodată de minciună şi prefăcătorie, să nu avem nevoie de munca şi cruţarea altora, să primim toate păţaniile şi întâmplările resemnaţi, ca unele ce izvorăsc tot de acolo de unde ne tragem şi noi, în sfârşit, să aşteptăm cu inima împăcată moartea şi să nu vedem în ea altceva decât dezagregarea corpului în elementele primordiale din care este alcătuită orice fiinţă vieţuitoare. Dar dacă, pentru aceste elemente însele, nu este nimic groaznic, pentru ce oare am privi cu ochii întristaţi prefacerea şi dezagregarea tuturor lucrurilor? Schimbarea aceasta este în firea lucrurilor şi ceea ce este în acord cu natura nu este nici un rău."
(Către sine însuşi, Marc Aureliu - traducere din greacă Şt. Bezdechi, 1923)
Susan Boyle
.jpg)
Întâmplător am dat pe net peste Susan Boyle. Era un scurt articol despre noul fenomen al Youtube, persoana cu cele mai multe căutări în ultimele zile, care l-a întrecut demult, de exemplu, pe Barack Obama (sincer, nu știu de ce l-ar căuta lumea pe Barack Obama pe Youtube; poate doar femeile să aibă vreun motiv ...). M-a intrigat imaginea ei, deloc ... drăguță, măcar!
Și totuși ...
Această femeie este extraordinară! Bucură-te și tu!
marți, 21 aprilie 2009
Muzica și cinematografia
O legătură devenită deja clasică.
Cinematografia e de neconceput fără muzică. Îți mai amintești pianiștii din sălile de cinema, așa cum îi vedeam în filmele vechi? Ce mai recitaluri dădeau bieții oameni! Chiar mă întreb: oare erau mai multe spectacole într-o zi? Vai de capul pianiștilor! În fond, nu degeaba se striga în Vestul sălbatic ”Nu trageți în pianist!”
Rareori apar filme fără coloană sonoră. Și zău, sunt niște experimente nefericite. O muzică bine aleasă/compusă poate pune în valoare un film care altminteri nu excelează.
În ultima vreme, mai precis din anii '80, am ajuns ca să asociem și muzica unor filme sau filmulețe. Procesul invers, cu alte cuvinte. În zilele noastre aproape că nici nu se mai concepe o piesă muzicală bună căreia să nu-i faci un videoclip pentru o promovare mai bună. Chiar și muzica clasică beneficiază de niște ”prezentări” frumos regizate, pentru a putea fi transmisă și la televizor.
Din păcate, rareori se fac videoclipuri deosebite care să pună în valoare piesa. Melodiile moderne apar de obicei asociate cu clipuri mustind de kitsch sau făcute în grabă și de mântuială, ca să fie ceva, acolo, să se poată da piesa la televizor. Păcat. E o pâine de mâncat acolo. Și chiar se poate face artă.
Cum se poate vedea mai jos: Noir Désir cu al lor Le Vent Nous Portera (pentru cei care nu știu o boabă franțuzește, videoclipul e ”dotat” cu o subtitrare în engleză).
Audiție și vizionare plăcute! Chiar merită!
http://www.youtube.com/watch?v=-fp7dS4SmjY&feature=related
Cinematografia e de neconceput fără muzică. Îți mai amintești pianiștii din sălile de cinema, așa cum îi vedeam în filmele vechi? Ce mai recitaluri dădeau bieții oameni! Chiar mă întreb: oare erau mai multe spectacole într-o zi? Vai de capul pianiștilor! În fond, nu degeaba se striga în Vestul sălbatic ”Nu trageți în pianist!”
Rareori apar filme fără coloană sonoră. Și zău, sunt niște experimente nefericite. O muzică bine aleasă/compusă poate pune în valoare un film care altminteri nu excelează.
În ultima vreme, mai precis din anii '80, am ajuns ca să asociem și muzica unor filme sau filmulețe. Procesul invers, cu alte cuvinte. În zilele noastre aproape că nici nu se mai concepe o piesă muzicală bună căreia să nu-i faci un videoclip pentru o promovare mai bună. Chiar și muzica clasică beneficiază de niște ”prezentări” frumos regizate, pentru a putea fi transmisă și la televizor.
Din păcate, rareori se fac videoclipuri deosebite care să pună în valoare piesa. Melodiile moderne apar de obicei asociate cu clipuri mustind de kitsch sau făcute în grabă și de mântuială, ca să fie ceva, acolo, să se poată da piesa la televizor. Păcat. E o pâine de mâncat acolo. Și chiar se poate face artă.
Cum se poate vedea mai jos: Noir Désir cu al lor Le Vent Nous Portera (pentru cei care nu știu o boabă franțuzește, videoclipul e ”dotat” cu o subtitrare în engleză).
Audiție și vizionare plăcute! Chiar merită!
http://www.youtube.com/watch?v=-fp7dS4SmjY&feature=related
Marea îmbuibare
Sau altfel spus a mai trecut un Paște. Pe care l-am trăit creștinește: zile de post, tăiere, tranșare și preparare a mielului și apoi momentul culminant, când iei anafura, brânza, peștele și vinul cu ochii la bucate, salivând după carnea grasă și dulce - start la Marea îmbuibare!
Acum suntem în ultima parte a marii sărbători, perioadă nerecunoscută oficial dar existentă și a naibii (Doamne iartă-mă!) de importantă: revenirea la normal. Perioada în care stăm în pat sau pe WC ca să ne revenim, eventual vomităm doar-doar ne-om putea ușura.
Când vorbesc ”cunoscătorii” despre istoria Romei antice, amintesc printre altele, cu dispreț, despre festinurile din vremea Imperiului, când romanii ”mâncau ca porcii și apoi vomitau și o luau de la capăt”. Sunt chiar atât de departe de acele obiceiuri antice bunii și drepții creștini de azi?
Acum suntem în ultima parte a marii sărbători, perioadă nerecunoscută oficial dar existentă și a naibii (Doamne iartă-mă!) de importantă: revenirea la normal. Perioada în care stăm în pat sau pe WC ca să ne revenim, eventual vomităm doar-doar ne-om putea ușura.
Când vorbesc ”cunoscătorii” despre istoria Romei antice, amintesc printre altele, cu dispreț, despre festinurile din vremea Imperiului, când romanii ”mâncau ca porcii și apoi vomitau și o luau de la capăt”. Sunt chiar atât de departe de acele obiceiuri antice bunii și drepții creștini de azi?
vineri, 17 aprilie 2009
miercuri, 15 aprilie 2009
La ei şi la noi
La ei ieri noapte s-a jucat un meci fabulos. Fotbal total - răsturnări de situaţie, execuţii deosebite, goluri multe, dăruire. Chelsea a învins pentru că a fost mai bună. Dar Liverpool nu a părăsit terenul cu capul în jos, în faţa propriilor suporteri şi a lumii întregi, ci a luptat până în ultima clipă cu o determinare impresionantă. Fireşte, a fost un meci excepţional cum nici pe la ei nu se întâlneşte prea des, dar ingredientele au fost în linii mari aceleaşi ca întotdeauna în fotbalul lor cu adevărat profesionist.
La noi în această seară avem parte de un derby tot de cupă, între două echipe cu istorie. Dar până să ajungem la fotbal, am avut declaraţii belicoase şi de prost gust, încăierări animalice între suporteri şi întârzierea partidei pentru că echipele nu s-au înţeles în privinţa "izmenelor" pe care să le poarte. Asta în condiţiile în care meciul se bucură de audienţă naţională! Să mai vorbim şi de fotbalul în sine? Probabil că nu are rost - e suficientă ţigănia făcută deja pentru a spune că "a fost un meci de fotbal; derby: Dinamo - Rapid!"
Să ne trăiască!
marți, 14 aprilie 2009
Mica nesimţire cotidiană (II)
Trecerile de pietoni din ţara noastră au devenit în ultima vreme locuri tot mai periculoase.
Îmi amintesc că pe la mijlocul anilor '90 un prieten basarabean, student în Constanța, făcea o remarcă interesantă: ”Îl vedeți pe tipul ăla de-acolo, care nu îndrăznește să calce pe trecerea de pietoni? Sigur e din Basarabia, fiindcă acolo te calcă și pe ”trecere” fără nici o problema ... Prost să fii să crezi că va opri cineva pentru simplul motiv că ai început traversarea pe trecerea de pietoni!” Am râs cu gura până la urechi. L-am ajuns pe fricosul pieton și a urmat întrebarea: ”Frate, ești din Basarabia?” Ne-a privit mirat pe toți. ”Da ... Dar de unde știți?”
În România, la 15 ani de-atunci, trecerea de pietoni nu mai e ce-a fost. Băieții și fetele au mașini puternice și o grămadă de sictir față de prăpădiții de pietoni care se târăsc pe trotuare. Ai îndrăznit să calci pe carosabil, pietonule? Păi atunci înseamnă că ai curaj în tine, nu glumă! Sau disperare. Trebuie să ajungi tu undeva neapărat, că altfel nu te-ai aventura în afara trotuarului. Sau trotuarul e blocat de mașinile parcate și nu mai ai pe unde s-o iei.
Iar pe trecerea de pietoni trebuie să te miști repede, frate, că altfel se aud motoarele turate, iese câte un cap și strigă: ”Hai, bă, mișcă-te odată!” și atunci o iei și tu la fugă. Deja unii pietoni, pentru a evita aceste reacții, se lansează pe trecerea de pietoni după ce nu mai sunt mașini prin preajmă. Astfel știe omul că nu mai deranjează pe nimeni.
O întrebare: de ce șoferii sunt mereu mai grăbiți decât pietonii?
luni, 13 aprilie 2009
Cutremur?
Azi, înainte de ora prânzului, patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi fratele său, Ilie, au fost duşi pentru audieri la DNA Piteşti, transmite corespondentul NewsIn.
"Este vorba de un act de corupţie în fotbal. Problema e dacă există, într-adevăr, aceste acte materiale de remitere a unor sume de bani căte personaje din fotbalul românesc. Este vorba de câteva mii de euro pentru arbitri, pentru asistenţi. Sunt mai multe discuţii telefonice între mai multe persoane. În baza acestora, s-au lansat acuzaţiile privind darea de mită către arbitri", a declarat avocatul Radu Nistor după reţinerea patronului FC Argeş, Cornel Penescu.
Ce a ”transpirat” până acum este că patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, ar fi acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos, 54.000 de euro şi 290.000 de lei pentru viciere de rezultat.
Sunt al naibii de curios să știu despre ce este vorba cu adevărat și cum se va termina. Când corupția e în floare te trezești cu astfel de acțiuni democratice de stai și te întrebi dacă e adevărat au ba! Înainte cum de nu se întâmpla așa ceva?
Hai să-mi dau și eu cu părerea: înainte vreme nu eram în UE și făceam cum ne tăia pe noi capul or acum, că ne monitorizează Occidentul, dă bine la imaginea României să ne agităm puțin împotriva corupției din fotbal. Că doar agitație e. Câteva valuri și apoi apele se liniștesc. Și vor ieși din nou la pescuit braconierii noștri de apă tulbure.
"Este vorba de un act de corupţie în fotbal. Problema e dacă există, într-adevăr, aceste acte materiale de remitere a unor sume de bani căte personaje din fotbalul românesc. Este vorba de câteva mii de euro pentru arbitri, pentru asistenţi. Sunt mai multe discuţii telefonice între mai multe persoane. În baza acestora, s-au lansat acuzaţiile privind darea de mită către arbitri", a declarat avocatul Radu Nistor după reţinerea patronului FC Argeş, Cornel Penescu.
Ce a ”transpirat” până acum este că patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, ar fi acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos, 54.000 de euro şi 290.000 de lei pentru viciere de rezultat.
Sunt al naibii de curios să știu despre ce este vorba cu adevărat și cum se va termina. Când corupția e în floare te trezești cu astfel de acțiuni democratice de stai și te întrebi dacă e adevărat au ba! Înainte cum de nu se întâmpla așa ceva?
Hai să-mi dau și eu cu părerea: înainte vreme nu eram în UE și făceam cum ne tăia pe noi capul or acum, că ne monitorizează Occidentul, dă bine la imaginea României să ne agităm puțin împotriva corupției din fotbal. Că doar agitație e. Câteva valuri și apoi apele se liniștesc. Și vor ieși din nou la pescuit braconierii noștri de apă tulbure.
vineri, 10 aprilie 2009
Nesimţirea lui Vadim sau care sunt asemănările dintre Poet şi Sexy Brăileanca
Ce pretenţii aş putea avea de la Gigi Becali? Omul aşa s-a născut, atât îl duce capul, norocul lui e că trăieşte în România unde orice dobitoc are şansa lui de a deveni popular. Dar Vadim Tudor? Om deştept, instruit şi cu experienţă - ei, aici am pretenţii! Trec peste deja celebra lui nevoie de "medicamente" care nu este decât un rol, rolul patriotului profund naţionalist şi religios, care e enervat la culme de nedreptăţile din ţărişoara sa, şi mă aştept să văd respect faţă de electoratul şi aşa greu încercat de fauna politică autohtonă. Dar nu! Poetul se gândeşte că nu strică să-şi bată joc niţel de toată lumea şi l-a inclus pe clovnul de Gigi Becali pe locul al doilea al listei sale pentru alegerile europarlamentare!
Durere mare! Jale! Şi nu glumesc, căci avem o dovadă în plus că politicienii noştri nu sunt decât nişte lepre ordinare!
În luna ianuarie a anului 2006, la una dintre emisiunile «Dan Diaconescu în direct», preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor şi preşedintele PNG, Gigi Becali, au avut un schimb de replici de o duritate tipică unor personaje interlope din Piaţa Obor. Totul a pornit de la un sondaj de opinie prezentat de Vadim, în care PNG nu figura. Becali a intervenit, susţinând că Vadim este «intoxicat» de servicii. Cam ce şi-au spus tovarăşii?
- Gigi Becali: Vreau să-i spun nenorocitului ăstuia de om să nu-mi apară în faţă. Altfel, am să-i rup botul!
Şi replica intelectualului:
- Vadim Tudor: Un handicapat cu vene umflate la gât. A vrut să-mi dea un milion de dolari, să-l bag în Parlament.
Acum, în aprilie 2009, preşedintele PRM spune că arestarea “în chip samavolnic” a lui Becali reprezintă “ceva grav” pentru că finanţatorul Stelei este “un om care nu a făcut absolut nimic rău”, devenind mai nou “un simbol”. Întrebat ce i-a transmis Becali din închisoare, C.V. Tudor a spus: “Mă iubeşte, mă pupă şi că va fi bine şi că are un moral bun şi noi contribuim la moralul lui”. Vadim Tudor a arătat că şi-a făcut o datorie de onoare prin faptul că i-a oferit lui Becali locul doi pe liste la alegerile europarlamentare, apreciind că finanţatorul Stelei “merită cu prisosinţă acest lucru”.“Sunt omul care apără toate cauzele aparent pierdute”, a mai spus liderul PRM. El a ţinut să precizeze că a trecut peste orice polemică cu Becali, pentru că finanţatorul Stelei “are nevoie de ajutor”.
Sau altfel spus, calcul politic de cea mai joasă speţă.
Care sunt asemănările dintre Vadim Tudor şi Sexy Brăileanca? Două curve ordinare care nu se dau în lături de la nimic pentru un dram de publicitate.
Durere mare! Jale! Şi nu glumesc, căci avem o dovadă în plus că politicienii noştri nu sunt decât nişte lepre ordinare!
În luna ianuarie a anului 2006, la una dintre emisiunile «Dan Diaconescu în direct», preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor şi preşedintele PNG, Gigi Becali, au avut un schimb de replici de o duritate tipică unor personaje interlope din Piaţa Obor. Totul a pornit de la un sondaj de opinie prezentat de Vadim, în care PNG nu figura. Becali a intervenit, susţinând că Vadim este «intoxicat» de servicii. Cam ce şi-au spus tovarăşii?
- Gigi Becali: Vreau să-i spun nenorocitului ăstuia de om să nu-mi apară în faţă. Altfel, am să-i rup botul!
Şi replica intelectualului:
- Vadim Tudor: Un handicapat cu vene umflate la gât. A vrut să-mi dea un milion de dolari, să-l bag în Parlament.
Acum, în aprilie 2009, preşedintele PRM spune că arestarea “în chip samavolnic” a lui Becali reprezintă “ceva grav” pentru că finanţatorul Stelei este “un om care nu a făcut absolut nimic rău”, devenind mai nou “un simbol”. Întrebat ce i-a transmis Becali din închisoare, C.V. Tudor a spus: “Mă iubeşte, mă pupă şi că va fi bine şi că are un moral bun şi noi contribuim la moralul lui”. Vadim Tudor a arătat că şi-a făcut o datorie de onoare prin faptul că i-a oferit lui Becali locul doi pe liste la alegerile europarlamentare, apreciind că finanţatorul Stelei “merită cu prisosinţă acest lucru”.“Sunt omul care apără toate cauzele aparent pierdute”, a mai spus liderul PRM. El a ţinut să precizeze că a trecut peste orice polemică cu Becali, pentru că finanţatorul Stelei “are nevoie de ajutor”.
Sau altfel spus, calcul politic de cea mai joasă speţă.
Care sunt asemănările dintre Vadim Tudor şi Sexy Brăileanca? Două curve ordinare care nu se dau în lături de la nimic pentru un dram de publicitate.
joi, 9 aprilie 2009
Întâlnire de taină
Restaurantul Queen Esmeralda și-a închis ușile puțin după ora 21. Oamenii de pază au început să mișune prin parcare cu ochii cât cepele iar armata de chelneri și picolițe a luat poziție de drepți, gata să sară la cel mai mic semn. Al cui? Al lui Gigi Becali care se întâlnește cu tovarășii lui ca să-și plângă amarul.
- Cum, bă, să nu mă voteze lumea? După câte am făcut pentru ei, că le-am fost ca un tată, și ei ...
Peste treizeci de inși, la masă și în picioare, au început să dea din capete cu părere de rău.
- Bă, îmi vine să rup cămașa după mine ca Zorba! Atât de supărat sunt eu ...
-Domnule Becali, eu cred că ar trebui de-acum să priviți înainte. Au trecut deja patru zile de la publicarea rezultatelor alegerilor și ...
- Bă, bă, nu-mi vine să cred, se aolește Becali cu capul pe spate și brațele larg desfăcute. Profesore, îmi dai lecții? Dă-le, bă, studenților ăia cretini pe care ai, nu mie! Se întoarce spre ceilalți și continuă mai domol: Pentru mine e clar că am fost trădat. Și nu de voi, ci de popor. Am bagat bani în el cu nemiluita și ce primesc în schimb de la el? Gioala! Scârba dracului!
Pune mâna pe pahar și imediat o fată sare să-l servească. Toți încep să se anime, să mai bea ceva ori să-și aprindă câte o țigară.
- Măi fetițo, ce dracu' faci aici? Ia uitați-vă la fata asta cum se prezintă!
Din nou liniște. Toți ochii sunt ațintiți deodată pe fata care îl servește pe Becali.
- Fă spurcat-o, strigă Becali din toți rărunchii, aici nu ești pe Centură! Ia uite cum ți se văd cracii până sus și cu țâțele pe-afară ... Doamne, Dumnezeule, chiar nu ți-e rușine?
Becali se oprește și o liniște apăsătoare se lasă peste întreaga sală. Tânăra, roșie ca focul, a rămas înțepenită cu sticla de whiskey la piept.
- Ei, hai acum, ce-ai rămas așa de lemn Tănase? revine Becali cu un ton părintesc. Ce, te-ai speriat? și îi pune mâna pe fund, căutându-i insistent privirea. Nu știi cum se zice: ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!
Își ia mâna de pe fundul ei și o apucă cu naturalețe de pulpă, trăgând-o ușor spre el.
- Acum, noi aici, suntem bărbați (se aud râsete înfundate) și ne place să privim, dar în alte ocazii să fii și tu mai atentă, da?
- Da, domnule Becali.
- Așa, fată dragă. Vorba cântecului!
Toate lumea râde în hohote preț de câteva minute. Până la urmă Becali face liniște.
- Mie mi-a venit o idee, le zice el pe un ton confidențial. Azi-noapte ... parcă m-ar fi trăznit! Chiar așa, cum vă spun!
- Ce anume, domnu' Gigi? întreabă Smărăndescu, apropiindu-se pe la spatele patronului. Becali se lasă pe spate, căutându-l cu ochii cât cepele și cu gura larg căscată pe bodyguardul lui preferat. Îl vede și începe să râdă.
- Dă-te mai încoace, că am planuri mari cu tine. Ia stai aici!
Smărăndescu se lasă pe vine iar Becali îi pune mâna pe cap. Râde din nou.
- Bă, da' mic mai ești!
După ce se satură cu toții de râs, Becali reîncepe cu un ton conspirativ:
- M-am gândit eu: stai, tăticu', că se poate și altfel! Nu mă vreți președinte? Nici o problemă! Că eu tot o să devin stăpânul țării: nașul ei!
Se uită cu toții la el fără să priceapă o iotă.
- Băăă, o să fiu Corleone al României!!! Și nu vă gândiți la cretinu' ăla de Dragomir! Gândiți-vă la mafie! O să pun mâna întâi pe București, apoi pe Sibiu, Constanța (praf îl fac pe Mazăre!), Cluj, hă-hă, toată țara! Cum? Uite cu băieți ca el, și îl mângâie pe cap pe Smărăndescu, ce continuă să stea pe vine, care vor fi locotenenții mei ... cu ei si cu o armată de d-ăștia cu mușchi - ei cu mușchii, eu cu creierul! Nimeni n-o să-și dea seama ce se întâmplă, decât când o să fie prea târziu. Iar eu voi fi atunci stăpânul țării! Râdeați voi de mine ... Mihai Viteazul ... nu v-a plăcut! Lasă că o să vă placă când oi fi Al Capone!
Și râde în hohote. Toți se ridică în picioare, aplaudând frenetic. Pe fața lui Becali se vede că mai are o idee și începe să dea frenetic din mâna cu trabuc pentru a face liniște:
- Capone cu italienii lui s-a făcut stăpân peste Chicago, eu peste București cu machidonii mei!
Ridică brațele în plin triumf. Se aplaudă și se trigă ”Becali, Becali, Becali ...!”
- Cum, bă, să nu mă voteze lumea? După câte am făcut pentru ei, că le-am fost ca un tată, și ei ...
Peste treizeci de inși, la masă și în picioare, au început să dea din capete cu părere de rău.
- Bă, îmi vine să rup cămașa după mine ca Zorba! Atât de supărat sunt eu ...
-Domnule Becali, eu cred că ar trebui de-acum să priviți înainte. Au trecut deja patru zile de la publicarea rezultatelor alegerilor și ...
- Bă, bă, nu-mi vine să cred, se aolește Becali cu capul pe spate și brațele larg desfăcute. Profesore, îmi dai lecții? Dă-le, bă, studenților ăia cretini pe care ai, nu mie! Se întoarce spre ceilalți și continuă mai domol: Pentru mine e clar că am fost trădat. Și nu de voi, ci de popor. Am bagat bani în el cu nemiluita și ce primesc în schimb de la el? Gioala! Scârba dracului!
Pune mâna pe pahar și imediat o fată sare să-l servească. Toți încep să se anime, să mai bea ceva ori să-și aprindă câte o țigară.
- Măi fetițo, ce dracu' faci aici? Ia uitați-vă la fata asta cum se prezintă!
Din nou liniște. Toți ochii sunt ațintiți deodată pe fata care îl servește pe Becali.
- Fă spurcat-o, strigă Becali din toți rărunchii, aici nu ești pe Centură! Ia uite cum ți se văd cracii până sus și cu țâțele pe-afară ... Doamne, Dumnezeule, chiar nu ți-e rușine?
Becali se oprește și o liniște apăsătoare se lasă peste întreaga sală. Tânăra, roșie ca focul, a rămas înțepenită cu sticla de whiskey la piept.
- Ei, hai acum, ce-ai rămas așa de lemn Tănase? revine Becali cu un ton părintesc. Ce, te-ai speriat? și îi pune mâna pe fund, căutându-i insistent privirea. Nu știi cum se zice: ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!
Își ia mâna de pe fundul ei și o apucă cu naturalețe de pulpă, trăgând-o ușor spre el.
- Acum, noi aici, suntem bărbați (se aud râsete înfundate) și ne place să privim, dar în alte ocazii să fii și tu mai atentă, da?
- Da, domnule Becali.
- Așa, fată dragă. Vorba cântecului!
Toate lumea râde în hohote preț de câteva minute. Până la urmă Becali face liniște.
- Mie mi-a venit o idee, le zice el pe un ton confidențial. Azi-noapte ... parcă m-ar fi trăznit! Chiar așa, cum vă spun!
- Ce anume, domnu' Gigi? întreabă Smărăndescu, apropiindu-se pe la spatele patronului. Becali se lasă pe spate, căutându-l cu ochii cât cepele și cu gura larg căscată pe bodyguardul lui preferat. Îl vede și începe să râdă.
- Dă-te mai încoace, că am planuri mari cu tine. Ia stai aici!
Smărăndescu se lasă pe vine iar Becali îi pune mâna pe cap. Râde din nou.
- Bă, da' mic mai ești!
După ce se satură cu toții de râs, Becali reîncepe cu un ton conspirativ:
- M-am gândit eu: stai, tăticu', că se poate și altfel! Nu mă vreți președinte? Nici o problemă! Că eu tot o să devin stăpânul țării: nașul ei!
Se uită cu toții la el fără să priceapă o iotă.
- Băăă, o să fiu Corleone al României!!! Și nu vă gândiți la cretinu' ăla de Dragomir! Gândiți-vă la mafie! O să pun mâna întâi pe București, apoi pe Sibiu, Constanța (praf îl fac pe Mazăre!), Cluj, hă-hă, toată țara! Cum? Uite cu băieți ca el, și îl mângâie pe cap pe Smărăndescu, ce continuă să stea pe vine, care vor fi locotenenții mei ... cu ei si cu o armată de d-ăștia cu mușchi - ei cu mușchii, eu cu creierul! Nimeni n-o să-și dea seama ce se întâmplă, decât când o să fie prea târziu. Iar eu voi fi atunci stăpânul țării! Râdeați voi de mine ... Mihai Viteazul ... nu v-a plăcut! Lasă că o să vă placă când oi fi Al Capone!
Și râde în hohote. Toți se ridică în picioare, aplaudând frenetic. Pe fața lui Becali se vede că mai are o idee și începe să dea frenetic din mâna cu trabuc pentru a face liniște:
- Capone cu italienii lui s-a făcut stăpân peste Chicago, eu peste București cu machidonii mei!
Ridică brațele în plin triumf. Se aplaudă și se trigă ”Becali, Becali, Becali ...!”
luni, 6 aprilie 2009
Clasa politică românească (II)
Tot în anii Primului Război Mondial, în jurnalul său personal, poetul Octavian Goga (viitor premier spre sfârşitul anilor '30!), refugiat din Transilvania în Regat, a scris cele mai aspre rânduri de condamnare a clasei politice româneşti:
"Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei ... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. [...] Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală. Ţara în care un Morţun e ministru de Interne, un aşa-zis Porcu stâlp de partid, cu conducători simpli hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei".
După căderea capitalei, acelaşi Goga notează:
"Piramida noastră socială e morbidă - vârful bolnav de sifilis, temelia de pelagră. A trebuit acest cataclism ca să crape mincinoasa faţadă occidentală, ca să vedem în dosul ei ... Într-o asemenea situaţie tragică, cu elementele de-aici, nefiind o ţară de opinie publică sau de libertate constituţională, nu se aşteaptă nimeni la o schimbare de politică internă. Guvernul, care în Franţa ar fi căzut din primele zile, şi în Italia ar fi fost asasinat, e tot atât de sigur la locul lui".
(Sursa: O istorie sinceră a poporului român de Florin Constantiniu)
"Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei ... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. [...] Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală. Ţara în care un Morţun e ministru de Interne, un aşa-zis Porcu stâlp de partid, cu conducători simpli hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei".
După căderea capitalei, acelaşi Goga notează:
"Piramida noastră socială e morbidă - vârful bolnav de sifilis, temelia de pelagră. A trebuit acest cataclism ca să crape mincinoasa faţadă occidentală, ca să vedem în dosul ei ... Într-o asemenea situaţie tragică, cu elementele de-aici, nefiind o ţară de opinie publică sau de libertate constituţională, nu se aşteaptă nimeni la o schimbare de politică internă. Guvernul, care în Franţa ar fi căzut din primele zile, şi în Italia ar fi fost asasinat, e tot atât de sigur la locul lui".
(Sursa: O istorie sinceră a poporului român de Florin Constantiniu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)