Nu am vrut să scriu nimic despre cele întîmplate într-o discotecă din Ungaria în noaptea de sâmbătă spre duminică. Se vorbeşte şi aşa destul şi ce se spune nou? Durerea celor care l-au cunoscut şi iubit pe Marian Cozma nu poate fi descrisă. Rămâne doar ca noi ceilalți să ne dorim să n-avem parte de aşa suferinţe. Ele pot ucide.
Dar în aceste două zile toţi au vorbit în jurul meu despre oribilul incident. Până şi bunica mea, în această seară, mi-a spus: "Ai auzit ce i s-a întâmplat băiatului acela? Cică era un munte de om dar tot l-au omorât ţiganii. Doamne, se-apropie sfârşitul lumii!"
Oare? Un incident nocturn, cuţitele au fost scoase cu ură şi trei sportivi au fost lăsaţi în bălţi de sânge. Unul a murit ... Astfel de întâmplări mizerabile s-au mai petrecut. Au fost altele şi mai şi. Fac parte din absurdul vieţii.
Nu pot să nu mă gândesc la filmul "Nu există ţară pentru cei bătrâni" (No Country for Oldmen") al fraţilor Coen. După ce asişti cu stupoare la o serie aproape incredibilă de violenţe (şi tot ce te face să rezişti este faptul că ştii că ai de-a face doar cu un film artistic), personajul bătrânului şerif, interpretat de Tommy Lee Jones, i se confesează unui alt bătrân spunându-i că el nu mai are loc într-o lume atât de violentă, pe care nu o mai recunoaşte. Replica celuilalt: lumea aşa a fost violentă dintotdeauna!
Ne putem convinge zi de zi. Zilele acestea mai abitir decât în alte dăţi ...
Şi n-avem încotro, trebuie să trăim în ea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu