Dimineață, devreme

M-am hotărât în cele din urmă să nu-mi mai beau cafeaua la serviciu, ca să nu le mai deranjez pe colege (auzi, să nu mai aibă ele loc de mine!). Decizia a fost rapidă, dar nu luată în pripă, și cu siguranță irevocabilă. Asta înseamnă că o să-mi beau cafeaua acasă. N-ar fi cine știe ce problemă ... am cafea, am zahăr, am ibric, am aragaz, ... timp nu prea am eu, la prima oră, dar am zis că mă descurc.

Zis și făcut. Am pus aseară ceasul să sune cu un sfert de oră mai devreme ...

Când m-am trezit, eram atât de buimac, că nu reușeam să-mi dau seama pe ce parte a patului mă aflu! Cu chiu, cu vai am nimerit papucii și am pornit spre bucătărie. Dar mi-am zis că merită. Va fi cafeaua mea, băută în bucătăria mea, fără a mai călca pe bătăturile nimănui. Suna minunat!

Am început prin a-mi pregăti micul dejun. Unul simplu, de om al muncii grăbit: trei sandviciuri cu unt și salam. Am scos haleala din frigider, am lăsat-o să ajungă la temperatura încăperii, timp în care am trecut pe la baie ....

Fac sandviciuri cu unt și salam de când mă știu, așa că m-am apucat de treabă fără nici un fel de griji. Numai că afurisitul de unt, deși nu era înghețat, nu vroia sub nici o formă să se întindă pe pâine. Eu, om răbdător din fire, am insistat ... dar untul nimic! Mai mult! Pe cât de tare era el, pe atât de moale era pâinea, care a început să cedeze fizic sub presiunea cuțitului. ”Ei, hai, că n-o să mă las eu încurcat doar de atâta lucru!” și am continuat să pun bucățele de unt pe pâine. De la o vreme, aceste bucățele nici măcar n-au mai vrut să stea pe pâine: rămâneau pe-o parte, de parcă dăduse strechea în ele, sau pur și simplu săreau pe masă!

Am început să respir adânc, pentru a mă calma, după care am trecut la salam. Untul putea să mai aștepte ... Șterg cuțitul cu grijă și dau să tai salamul. Un salam din acela mare, cum nu-mi imaginam în copilărie că ar exista. Dar acest salam era cam pe la sfârșitul existenței sale, căci nu mai rămăsese mult, doar capătul. De cum am pus mâna pe el, am bănuit că-mi va face probleme, fiindcă era greu de ținut drept - îmi tot sărea printre degetele cu urme de unt pe ele. Îl strunesc cu greu și reușesc până la urmă să-l bag sub cuțit. Tai cu grijă, ca să nu scap salamul încă o dată, când ... ”Au, băga-mi-aș ...!” ... reușisem să mă înțep cu cuțitul în buricul degetului! N-a curs sânge, nu mi-au ieșit mațele, așa că nu m-am impacientat. După o nouă scurtă pauză, am pus iar mâna pe salam și am reușit, în cele din urmă, să tai o felie. Cam strâmbă ea, dar am avut ce pune pe pâine.

Untul continua să fie îndărătnic, așa că l-am lăsat în plata Domnului (știu de mic copil că cel mai deștept cedează!), aruncând pe pâine fâșiile de salam.
Aveam în cele din urmă trei sandviciuri! Am pus apa la fiert și am scos cafeaua, hotărât să mănânc în timp ce mi-o prepar. Treaba merge bine cu cafeaua, dar foarte greu cu mâncarea, care refuză să mi se ducă pe gât. Apelez la o cană cu apă și astfel, reușesc și eu să înghit câte ceva.

Cafeaua e gata! O beau cu grijă, ca să nu am alte surprize neplăcute. Și ce bună e, mai ales că o completez cu o țigară! Mă simt în al nouălea cer ...

”Dumnezeule, încă n-ai plecat? Trebuia să fi ieșit de un sfert de oră!” îmi strigă nevastă-mea, care dă buzna peste mine în bucătărie.

De mâine o să-mi beau cafeaua la birou.